THE POWER OF DIAMONDS AT CANNES FILM FESTIVAL 2018

În aceste zile, toate privirile sunt aţintite către Riviera Franceză, acolo unde are loc ediţia cu numărul 71 a Festivalului de Film de la Cannes – o explozie de lux şi rafinament. Rochii elegante, coafuri sofisticate şi mai ales bijuterii fine, care te lasă fără cuvinte. Pe covorul roşu din acest an, bijuteriile preţioase au contat mai mult decât rochiile create la marile case de modă.  Vă explic imediat de ce.

Nu puteam să nu o remarcăm pe românca noastră, Catrinel Menghia. Aceasta a purtat un superb colier cu diamante şi smarald, creat de Chopard. Catrinel a preferat să renunţe la cercei, pentru a pune în valoare podoaba creată exclusiv pentru Festivalul de Film de la Cannes şi al cărui preţ nu este dezvăluit decât la cerere. Rochia de un roşu intens a fost creată de Alberta Ferretti.

Irina Shayk rămâne una din preferatele mele, orice ar face. Ea, în schimb, a atras atenţia cu o pereche de cercei realizaţi tot de elveţienii de la Chopard. Rochia a fost Versace.

O altă apariţie interesantă a fost cea modelului Victoria’s Secret, Elsa Hosk. Vorbim şi în acest caz tot de bijuterii Chopard, tot în ediţie limitată. De asemenea, tot Alberta Ferretti a creat şi această rochia fabuloasă.

Bella Hadid a optat pentru bijuterii de la brandul italian Bvlgari, iar rochia simplă dar extrem de apreciată a fost de la Dior.

Am lăsat-o la final  pe Cate Blanchett . Nu pentru că ar fi mai prejos, ci pentru că e de o eleganţă absolută. Şi nu putea purta decât nişte bijuterii pe măsură. Cerceii din colecţia Red Carpet, aparţinând tot brandului Chopard, sunt realizaţi din safire galbene, tavori şi granate. Cate a purtat o rochie Armani Privé , ce a fost creată pentru ea în anul 2014.

În fiecare an, bijutierii de la Chopard se pregătesc intens şi dau viaţă unor capodopere, înaintea marelui eveniment – toate  gândite de Caroline Scheufele, regina diamantelor. Marele brand elveţian se ocupă şi de petrecerea anuală dată cu ocazia Festivalului de Film de la Cannes. De această dată, a fost organizată într-o vilă luxuriantă, cu o panoramă superbă. Petrecerea a fost intitulată “Secret”, aşa cum se păstrează şi locaţia în fiecare an. Enrique Iglesias a avut grijă ca atmosfera să fie una demnă de o petrecere la Cannes.

You will receive next post by e-mail

Share:

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *