AER ROMÂNESC ÎN DUBAI

Când spui Dubai, spui lumea fără limite. Lux, dar în același timp simplitate și ordine. Oamenii de acolo au un alt ritm de viață. Greu de comparat cu al nostru, al românilor. Cu toate astea, am reușit să intrăm în lumea lor și să îi cucerim. După un an greu, dar cu multe reușite, luna decembrie ne-a adus tot în aeroport , cu destinația Dubai. Tot noi, o mână de oameni. Designeri, jurnaliști, modele, artiști – familie. Toţi cu acelaşi obiectiv. Să lăsăm urme de neatins peste tot în lume. Şi reuşim de fiecare dată. Cu pasiune şi determinare, indiferent de obstacole. Pentru că suntem o echipă.

O echipă tare de tot care a reușit să aducă la un loc nume mari din paradisul șeicilor, printre care și membrii familiei Al Maktoum. La seara românească, primul rând a fost ocupat de adevărate embleme ale țării. Șeicele erau parcă desprinse din povești, fiecare cu stilul ei luxuriant și extrem de rafinat. Au admirat atente defilările designerilor români, iar la final și-au dorit cu ardoare să stea de vorbă cu fiecare în parte.

Foto Credit @HORIA STAN

Multe dintre ele sunt deja cliente fidele ale Clarei Rotescu. În Orientul Mijlociu, rochiile create de Clara sunt nelipsite din magazine celebre şi sunt purtate de femei importante. Acestea pun mare preț pe haine, deși ați crede că într-o țară musulmană totul se rezumă la abaya, rochia lor lungă până în pământ. Chiar dacă sunt mai tot timpul acoperite, din garderoba lor nu lipsesc rochiile rafinate sau bijuteriile și accesoriile scumpe. Iar colecțiile prezentate de designerii români au devenit chiar preferatele lor.

Seara a debutat cu creațiile lui Cătălin Botezatu. Rochii de o eleganță nemărginită, în negru și gri, puse în evidență de machiajul realizat de Mirela Vescan și coafura inedită ieșită din mâinile lui Florin Cova. Clara Rotescu a adus pe podium o colecție dedicată marilor scriitori români, precum Nichita Stănescu sau Lucian Blaga, accesorizată cu bijuterii Balissarda. Fețele regale au putut descoperi și portul popular românesc prin creațiile doamnei Virginia Linul. Kiki Dumitrescu a ales să aducă un tribut Reginei Maria prin colecția sa, iar brandul Faiblesse a încheiat cu o colecție românească de încălțăminte. Finalul, le-a aparținut celor doi tenori, Ianna Novac și Octavian Dobrota, care au susținut un recital de excepție. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul doamnei ministru al românilor de pretutindeni, Natalia Intotero, dar și doamnei consul general al României în Dubai, Nicoleta Teodorovici. Astfel, românii au demonstrat încă o dată că oriunde ar merge în lume reușesc să facă lucruri la superlativ.


Foto Credit @Horia Stan

You will receive next post by e-mail

Share:

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *